"bijou"-letul Oana Tuta Popescu

Au trecut multe zile deja, de cand am revenit din Franta, dar starea de bine creata de ghida noastra inca persista. N-ai cum sa nu-ti placa de d-na Oana Tuta Popescu, e imposibil sa n-o indragesti. Atata generozitate sufleteasca si caldura umana izvorata dintr-o sete de viata, de permanenta cunoastere, afli rar in lumea in care traim. Dimineata ne convingea pe toti cu tonusul ei extraordinar ca "azi vom avea cea mai frumoasa zi", ceea ce se intampla mereu. O doamna in adevaratul sens al cuvantului, cu o prezenta ce impunea respect, cu o conduita care cerea consideratie, cu atat de multe cunostinte dintr-o multitudine de domenii incat cel mai ades ne coplesea prin vastitatea prezentarii, surprinzandu-ne mereu cu inca ceva. Ne-a fermecat cu povesti si-am capatat informatii peste asteptari, caci la fiecare pas explica cate ceva, in fiece lor aducea in discutie subiecte nebanuite. Mi-a placut si faptul ca niciodata nu ne-a spus altceva decat ceea ce-am gasit si la fata locului, astfel c-am mers "pe mana ei" si de fiecare data am fost multumiti indiferent ca ne-a recomandat unde sa mancam, de unde sa cumparam, ce sa vizitam. Ghidajul impecabil, apropierea de fiecare turist in parte, dorinta de perfectiune, organizarea impecabila, toate acestea ma determina s-o consider in fruntea elitei acelor oameni minunati ce ne indruma pasii circuitelor noastre de vacanta. De-a lungul anilor petrecuti prin circuite am capatat experienta si stiu cat de important e ghidul si echipajul de bord. Oamenii acestia detin cheia succesului de-a te simti bine, prin modul lor de-a se implica in meserie, de-a le pasa de turistul care vine in vacanta cu asteptari si sperante. Unul dintre conducatorii auto ii spunea doamnei Oana "bijou"-let, nimic mai potrivit decat o bijuterie, ceva pretios pentru multumirea noastra sufleteasca. Mi-e dor nespus de acele zile de neuitat si-mi doresc enorm de tare sa ma reintorc la Paris, iar cu putin noroc s-am parte de d-na Oana, d-nul Catalin si simpaticul "Damita".

La autocar... va rog!

Exista ghizi oarecare, de care nu-ti mai amintesti mare lucru odata cu sfarsitul vacantei, caci nu se implica cu nimic aparte ori nici macar nu merita profesional vorbind acest titlu. Dar, totodata, cu putin noroc poti “prinde” un ghid adevarat, de la care deprinzi cunostinte laborioase si date precise despre locurile si obiectivele prin care treci zilnic. In Elvetia acestui an, am avut parte de-un astfel de ghid, respectiv Zamsa George, un cadru universitar ca o “enciclopedie ambulanta” despre intreaga Europa si nu numai. Contrar parerilor deloc favorabile de pe forumuri, omul se implica personal pentru ca fiecarui turist sa-i priasca circuitul, incercand sa impace doleantele tuturor si nefacand rabaturi in detrimentul nimanui.

E adevarat ca la inceputul excursiei entuziasmul tuturor e mare, apoi intervin orgoliile ce se manifesta prin rautaciozitati verbale si animozitati inerente, ce declanseaza conflicte la nivelul “grupuletelor de interese”, afectand insa intregul autocar. Nici noi n-am scapat de “fitosii” ce vroiau sa-si impuna propriile reguli, de vesnicii barfitori ori de negativistii din fire.

Daca in prima zi, d-ul Zamsa a fost foarte deschis si apropiat de noi toti, stand aproape permanent printre scaune, povestind intr-o atmosfera de adevarat cenaclu prietenesc, atmosfera s-a schimbat dintr-a doua zi, cand “amaraciunile” nefondate ale unora si-au pus amprenta, astfel ca totul s-a transformat intr-o relatie pur-profesionala, strict conform programului.

Prezentarea zilnica a itinerariului a fost impecabila, periplurile din localitati au cuprins de fiecare data mai mult decat obiectivele, iar peste tot locul ghidul era alaturi de noi. Ce n-a fost bine e… organizarea de la cazare, unde cheile se dadeau de-a valma, fara lista, de unde a avut de pierdut inclusiv d-nul Zamsa, care a fost nevoit sa plateasca consumul colegilor nostri “anonimi”, din barurile camerelor in care nu se stia cine dormise.

Ce mi-a ramas amintire e… frumusetea inegalabila a peisajului, minunatia acelor locuri, seninatatea locuitorilor si relaxarea de pe chipul lor, abundenta florilor multicolore, aerul inmiresmat de munte, istoria sapata in ziduri si… vocea “tunatoare” ce rostea “la autocar, va rog!”.

Totusi, fiind la a doua incursiune in lumea elvetiana, fata de anul trecut, din punctul meu de vedere a fost incomparabil mai bine, iar dragostea pentru Elvetia a devenit mai profunda.

Exista ghizi oarecare… nu si acesta. Din pacate, noi facem diferenta prin propria atitudine, cu personalitatile si orgoliile noastre, cu lipsa de consideratie si toleranta, uitand ca vacanta trebuie sa fie minunata, nicidecum un supliciu al nervilor. In fine… eu ma declar multumita sufleteste, fiindca dincolo de orice am trait intens zile incarcate de bucurie si frumusete.

"fenomenul" Alungulesei Mihai

Voi scrie despre ghidul nostru, un om minunat ce ne-a impartasit cunostiintele sale, cu multa pasiune si drag. Un adevarat om intre oameni, indragostit iremediabil de frumusetile Croatiei. Simteam nevoia sa-mi arat aprecierea fata de domnia-sa, pentru modul remarcabil in care a reusit sa "ne corupa" de-a lungul intregului circuit prin Serbia, Muntenegru, Croatia, Slovenia...

Cand ne vorbea, in autocar urechile se ciuleau pentru a prinde cat mai mult din povestile locurilor si locuitorilor. Vocea inginerului Alungulesei Mihai, vremelnic ghidul nostru, ne-a insufletit zilele petrecute impreuna, adunand date, personalizand situatii, facandu-ne sa ne dorim a cunoaste cat mai multe, prin patosul imprimat relatarii si respectul manifestat.

Am descoperit tari si locuri aparte, peisaje mirifice, paradoxal uneori intrepatrunse cu urmele razboiului. Ne-a imprimat sistematic setea de-a patrunde in istorie, de-a percepe minunatiile din jur la adevarata lor valoare. Probabil ne-ar fi placut si-n compania altui ghid, dar pe acesta l-am indragit cu totii pentru modul aparte de-a fi, de-a ne darui farmecul unor momente in care profesionalismul irupea intr-un tumult al relatarilor nesfarsite, emotionante, rostite gratie unei memorii ingineresti si-a autodidacticului. Aparent un adevarat student "intarziat", de formatie tehnica, poetul din sine razbatea adesea la suprafata, pentru a "corupe majori", dupa propria sa exprimare.

Indiferent de vreme, pe canicula ori traversand vijelii varatice, am avut alaturi de noi un ghid "meserias". Tocmai de aceea pana si cei mai carcotasi au admis in final c-am fost norocosi, iar vacanta a fost reusita si de neuitat. Nu ne-a mintit defel, ne-a ajutat mereu, implicandu-se "personalizat" pentru binele fiecaruia dintre noi.

"Sepcuta rosie" a reprezentat pentru noi un adevarat om intre oameni, de aceea pot spune in numele tuturor: multumim domnule Mihai! Sa va mearga bine si sa va bata norocul!