Exista ghizi oarecare, de care nu-ti mai amintesti mare lucru odata cu sfarsitul vacantei, caci nu se implica cu nimic aparte ori nici macar nu merita profesional vorbind acest titlu. Dar, totodata, cu putin noroc poti “prinde” un ghid adevarat, de la care deprinzi cunostinte laborioase si date precise despre locurile si obiectivele prin care treci zilnic. In Elvetia acestui an, am avut parte de-un astfel de ghid, respectiv Zamsa George, un cadru universitar ca o “enciclopedie ambulanta” despre intreaga Europa si nu numai. Contrar parerilor deloc favorabile de pe forumuri, omul se implica personal pentru ca fiecarui turist sa-i priasca circuitul, incercand sa impace doleantele tuturor si nefacand rabaturi in detrimentul nimanui.
E adevarat ca la inceputul excursiei entuziasmul tuturor e mare, apoi intervin orgoliile ce se manifesta prin rautaciozitati verbale si animozitati inerente, ce declanseaza conflicte la nivelul “grupuletelor de interese”, afectand insa intregul autocar. Nici noi n-am scapat de “fitosii” ce vroiau sa-si impuna propriile reguli, de vesnicii barfitori ori de negativistii din fire.
Daca in prima zi, d-ul Zamsa a fost foarte deschis si apropiat de noi toti, stand aproape permanent printre scaune, povestind intr-o atmosfera de adevarat cenaclu prietenesc, atmosfera s-a schimbat dintr-a doua zi, cand “amaraciunile” nefondate ale unora si-au pus amprenta, astfel ca totul s-a transformat intr-o relatie pur-profesionala, strict conform programului.
Prezentarea zilnica a itinerariului a fost impecabila, periplurile din localitati au cuprins de fiecare data mai mult decat obiectivele, iar peste tot locul ghidul era alaturi de noi. Ce n-a fost bine e… organizarea de la cazare, unde cheile se dadeau de-a valma, fara lista, de unde a avut de pierdut inclusiv d-nul Zamsa, care a fost nevoit sa plateasca consumul colegilor nostri “anonimi”, din barurile camerelor in care nu se stia cine dormise.
Ce mi-a ramas amintire e… frumusetea inegalabila a peisajului, minunatia acelor locuri, seninatatea locuitorilor si relaxarea de pe chipul lor, abundenta florilor multicolore, aerul inmiresmat de munte, istoria sapata in ziduri si… vocea “tunatoare” ce rostea “la autocar, va rog!”.
Totusi, fiind la a doua incursiune in lumea elvetiana, fata de anul trecut, din punctul meu de vedere a fost incomparabil mai bine, iar dragostea pentru Elvetia a devenit mai profunda.
Exista ghizi oarecare… nu si acesta. Din pacate, noi facem diferenta prin propria atitudine, cu personalitatile si orgoliile noastre, cu lipsa de consideratie si toleranta, uitand ca vacanta trebuie sa fie minunata, nicidecum un supliciu al nervilor. In fine… eu ma declar multumita sufleteste, fiindca dincolo de orice am trait intens zile incarcate de bucurie si frumusete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu